La ora timpului de grave încercări
Când viața pare doar o glumă proastă
Plutim fără de țintă prin frustrări
Și ne-am pierdut, stupid, odihna noastră.
Prea obosiți și zilnic surmenați,
Cu stresul unei vieți ce ne apasă
Și chiar de noi dezinteresați,
Nu mai simțim dacă suntem acasă.
Și nici oglinzi nu ne sunt de folos
Să ne arate zâmbetul și fața.
Dureri ni s-au lipit până la os
Și tot mai greu se face dimineața.
Din orice noapte ieșim tot mai greu,
Mai obosiți de cum am fost aseară
Și ochii ne refuză mai mereu,
Lumina zilei pare tot mai chioară.
Iar uneori în lupte de idei,
Purtate pe câmpii interioare,
Nu mai găsim soluții și nici chei
Să descuiem o ușă ce ne doare.
Cumplit de cinic a-nceput un veac
Rostogolit aiurea, fără șansă.
Vrem doar normali, nici înger și nici drac,
Și nici nebuni aflați mereu în transă.
Voi șefi de neam și tristă țară,
Pierdută la pariu într-o pustie,
Nu mai striviți și aruncați afară
Românii din a noastră Românie.
Căci veți plăti cu sânge tot bilanțul
Nemerniciei voastre, tristă nesimțită.
Pe gâtul vostru se va strânge lanțul
Durerea noastră nu e nesfârșită…
18 aprilie 2024