Poezie de iubire
Ce frig de iarnă, ah, ce uscăciune
Într-un peisaj sărac, fără zăpadă,
Când s-au pierdut și lucrurile bune
Și negre gânduri par a fi grămadă.
În gerul crunt ce mi-a intrat în oase
Te chem prin depărtarea ce m-apasă,
Prin versul ce-l trimit să te încălzească,
Mai pune-un lemn în sobă, stai în casă.
Apleacă-te pe foaia de hârtie
Cum știi doar tu, cu mâinile-ți plăpânde,
Și scrie delicat iar o poezie
Despre orice, pierdut spre orișiunde.
Și-apoi trimite-mi versul tău iubito
Să-mi încălzească inima și gândul
Citindu-te să mi te-nchipui scumpo
Că-mi ești aproape și că vine timpul.
Să te-ntâlnesc și să îți simt sărutul.
În ochii tăi să nu mai am privire,
Să-mi uit pe de-a întregul tot trecutul.
Hai scrie dragă, poezie de iubire.
Sărutul uitat al mării…
Mai ții minte doamnă clipa de-nserare,
Când ți-am trimis în scris o rugăminte,
Erai doar tu visând lângă un țărm de mare
Privind la dans de valuri pe un nisip cuminte.
Într-un moment de iarnă, erai strălucitoare
Și îți priveam făptura din poza fără ramă
Atât de delicată și mult surâzătoare
Păreai că ești regină peste Mediterană.
Privindu-te, ți-am scris să-mi împlinești o rugă:
,,Sărută pentru mine imensitatea mării,,
Și mi-ai răspuns gingaș, poate un pic în fugă,
,,Am s-o sărut în taină, la ceasul înserării.,,
Într-un târziu, te-ai reîntors acasă,
Purtând pe gură sărutul rugăminte
Dar nu mi l-ai întors, dorința mă apasă,
Nu te-am uitat femeie. Și te voi ține minte…