Ore ale unei dimineți de vară,
ale ultimei duminici de iulie
din prea fierbintele 2024,
an care va intra în istorie
potrivit meteorologilor,
inclusiv al celor de la NASA.
Pentru că a fost cel mai arzător
din ultimii o sută de ani,
cu temperaturi insuportabile,
mai ales peste bătrâna Europă,
iar pentru delicata Românie
a fost dezastruos pârjolul.
,,Soarele s-a topit și a curs pe pâmânt…,,
ca într-un poem labișian,
nu a fost doar poezie
ci cruntă realitate, a nepăsării,
a automutilării planetare,
a unei cinici dorințe de moarte…
Și nu e de mirare atâta vreme
cât suntem condamnați
de propria ignoranță, de nesimțirea
unora ce se cred mai marii zilei
pentru că mulțimea continuă
să stea umilă în genunchi.
Ca într-un nesfârșit film cu proști
România nu are nici acum irigații
la peste trei decenii de la o chestie hibernală
căreia unii i-au spus ,,revoluție,,
iar eu sunt convins că a fost
,,lovitură de stat,,…
ca să vină alții și să plece ai lor.
Nici nu mai contează ce a fost
pentru că am îmbătrânit și,
vorba țăranului din Siliștea Gumești,
unde seceta a ars pământul cu salcâmi,
,,timpul nu mai are răbdare,,.
Iar ultima duminică de iulie
ne sărută arzător, uscându-ne buzele
dorite de ape, măcar ale supraviețuirii.
Pentru că cele multe și curgătoare au secat,
au intrat în pământul făgăduinței
pe care noi îl distrugem fără rost…,
zi de zi, ceas de ceas când, ireversibil,
mai murim câte un pic.