A fost un suflețel, o încântare,
Un motănel gingaș, nevinovat,
Ce-n viață a produs doar alinare
Cu verva lui de neastâmpărat.
Avea un băgăjel de mici cuvinte
Știa de-l cerți sau laude îi spui
Off, învățase chiar să mă alinte
Privindu-mă adânc cu ochii lui.
Știa în casă când e sărbătoare
Purta ori mărțișor ori papion
Și pentru toți era o relaxare,
Motanul Mario era chiar un domn.
Și mieuna sfios cerând iubire,
În timpul poznelor ce le făcea,
Era mereu deplină fericire
Și ne calmam cu toții-n peajma sa.
Dar s-a-ntâmplat cumplită tragedie
Un cancer nemilos l-a-ngenuncheat
Doar șapte ani de viaț-a fost să fie
Și Mario a cedat și a plecat…
Nu știu dacă-i normal, la o adică
Să scriu aceste gânduri tremurat
Despre un suflet blând, despre-o pisică,
Care ne-a zăpăcit și bucurat.
Și adora să i se facă poze
Stătea chiar sobru către aparat
Cu flori de toamnă ori suave roze
A fost motanul Mario unicat!