În iarna aspră cu omăt și ger
Când vânturi reci acoperă decorul
Tot urcă scări bătrânul liftier
Sau le coboară, cum îi este dorul.
Azi a urcat pe scări decepționat,
Fără de chef și vorbe în bagaje,
Inexplicabil liftul s-a stricat
Și s-a blocat ciudat între etaje.
Urcarea i se pare tot mai grea
Nici inima bătrână nu-l ajută
S-a așezat pe scări, poate cumva
Durerea grea din piept va fi trecută.
Și a forțat apoi un ultim pas
Spre ultimul etaj aflat la cer…
Atât urcuș în viață ți-a rămas
Și-un dor nestins, bătrâne liftier!