La ora astrală când s-a născut, 14 februarie 1935, Grigore Vieru habar nu avea de Valentine’s Day, de faptul că peste ani urmașii vor adopta un alt occidentalism forțat. Când Dragobetele pur românesc strălucea în toată splendoarea sa. Și altfel, cel născut în unul dintre cei mai prolifici ani pentru cultura română, avea să constate că ,,Doi mari vrăjmași are românul: mila pentru străini și ura pentru ai lui,,. Cât de vizionar ai putut fi frate Grigore și cât de mândru sunt că te-am cunoscut personal! Despre inegalabilă poezie a lui Vieru, care a ținut vie flacăra românismului între malurile tragicului Prut și cele ale răvășitorului Nistru, s-au scris mii de pagini. El, Grigore Vieru, care l-a descoperit tragic pe Eminescu pentru a-l dărui conaționalilor săi de sub scârbavnica cizmă bolșevică, a scris: ,,Mi-l furară, Doamne, adineauri
Pe înaltul domn cu tot cu lauri.
Mă uscam de dor, în piept cu plânsul,
Nu ştiam că dor mi-era de dânsul,
Nu ştiam că Doina mi-o furară
Cu străvechea şi frumoasa Ţară –
Eminescu.,, Nu se poate vorbi despre cultură română din Basarabia fără Grigore Vieru. Ca un tragic destin, și moartea marelui poet a venit tot căutându-l pe Eminescu, pe 18 ianuarie 2009. În timp ce se întorcea de la o manifestare literară dedicată Luceafărului, în seara de 16 ianuarie 2009, poetul a fost implicat într-un ciudat accident rutier. Și a murit doar el, nu și șoferul…Acum, la ora cumpenelor foarte grave, marele poet se află totuși în nemărginirea cosmosului. Tocmai el care și-a exprimat crezul patriotic într-un formă absolut fascinantă: ,,Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu toată viața am visat să trec Prutul.,,