La vremea zilelor din ce în ce mai scurte,
Când iarna dinspre toamnă se-ngână într-un joc,
Mă tot gândesc la toate, la slovele-mi tăcute,
La clipe ce mi-au fost… noroc și nenoroc.
Cuvinte mi-au fost dragi și-mi sunt și-acuma
Iar cât m-am priceput, am împletit poezii,
Și muze m-au iubit și mi-au ținut cununa
Mereu m-au inspirat cu personaje vii.
Stridentă o sirenă se-aude dinspre stradă
Și-mi ulbură mesajul poeziei ce o scriu
Și mă gândesc absent, printre idei grămadă,
Deși pare anost, prezentu-i totuși viu.
Mai comentez stingher câte-un poem pe care
Poeții le postează în cenușiul trist,
Sunt versuri luminate, trăiri interioare,
Creații puritane din sânge ametist.
Iar unii se-amăgesc, așa, ca să se știe
Că poezia-i rimă, fără de reguli clare
Și scriu neîncetat ..minune de poezie,,
Cuvinte înșirate la pură întâmplare.
Și iar o toamnă trece cu frunzele-i căzute
Și iarăși vine-o iarnă cu mantie de gală
Și gândurile mele prin vânturi sunt cernite
Și nici de data asta nu voi da socoteală…