E timpul să-ncetezi să mai fii mincinoasă,
E timpul să te-opreşti de-a înşela poeţii,
Hai lună te dezbracă, nu te prefă sfioasă
Şi te arată clară în zorii dimineţii.
Destul te-ai prefăcut în anii ce trecură
Suavă şi prea blândă în farmecul de noapte.
Întoarce-te să-ţi vadă faţa ce n-o ştiură
Poeţii care-au scris şi scriu versuri deşarte.
Şi unde s-a ajuns, tulburător ecou,
Când razele ţi-au fost scăldate-n serenadă
Şi chiar te-au preamărit, frumosule Crai Nou!
Iar tu ne eşti pe cer… lumină de faţadă.
Iubiri amăgitoare arzând sub ,,clar de lună,,
Cu jurăminte sacre pierdute-n puritate,
Cum ai putut minţi poezia cea nebună?
Când tu nu eşti decât…, decât banalitate.
Întoarce-ţi, dar încet, şi cea de-a doua faţă
Da, cea întunecată şi fără de mister.
Arată-te cu totul, minciuna o dezgheaţă
Să curgă în poezie doar crudul adevăr.
Fără iubiri jurate, oricând strălucitoare
Sub jurăminţi fierbinţi rostite-n… mat de lună
Ştiu, vor plânge poeţii, căci adevărul doare
Şi se va stinge basmul născut dintr-o minciună.
Şi-atunci vei auzi o vorbă mult haioasă
Din dulci guriţe pline de senzualitate
,,O, nu jura pe lună, că luna-i mincinoasă,
Mai bine mă sărută…,, şi s-a făcut dreptate.
31 ianuarie 2024