Viața ca o pradă…

Nu întâmplător am ales titlul acestui text după denumirea tulburătorului roman al lui Marin Preda, scriitor decedat pe 16 mai 1980 la Palatul Mogoșoaia din București. Au trecut 42 de ani de la dispariția învăluită în mister al „celui mai iubit dintre pământeni” din calendarul cu țărani săraci al Moromeților. Continuă lectura

Respect pentru preşedinta CJ Botoşani

După „lupte seculare”, care au durat peste şase ani, Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor (SPCEP) al judeţului Botoşani a reuşit să se mute într-o locaţie adecvată desfăşurării activităţii. Menţionez că respectivul serviciu funcţiona în trei spaţii aflate în trei zone diferite ale municipiului reşedinţă de judeţ, fapt ce Continuă lectura

Un secol de la naşterea… Mistreţului cu colţi de argint

Născut pe 26 aprilie 1922, Ștefan Augustin Doinaș rămâne un poet, eseist şi traducător de o valoare incontestabilă pentru literatura română. Valurile vieţii l-au transformat şi în deținut politic dar mai ales în academician și politician român, senator în legislatura 1992–1996. Numele adevărat a fost Ștefan Popa.A debutat în 1939, cu o poezie, în Jurnalul literar, câștigând apoi, cu volumul Alfabet Continuă lectura