Iubirea frumosului absolut la Gabriela Cecilia Cioran

Recent au trecut Carpații, din inima pătimitului nostru Ardeal, trei volume de poezii semnate de Gabriela Cecilia Cioran. Scrise în perioada 2020-2022, respectivele cărți sunt un prețios cadou de octombrie oferit de o sensibilă și neliniștită doamnă. La ora când m-am desfătat deja cu neliniștile primului volum, intitulat „Pe-o aripă de suflet frânt” , îmi e greu, aproape imposibil, să emit un comentariu. Și, subliniez acest aspect, am avut onoarea să scriu prefațele a trei cărți scrise de prieteni. Două volume de poezii și unul de proză jurnalistică. Dar poeta originară din Sebeș de Alba e altceva. O incurabilă visătoare care, într-un moment al superbei creații, ne luminează în poemul Iubirea, lumină generată de un grațios echilibru de „Pe-o aripă de suflet frânt”: „Mă-ntreb mereu ce e iubirea,/Cum zămișlește-n trupul tău/Acele sentimente iluzorii?/Te clatină din temelii mereu. Să te opui, de-ai vrea, nu poți…/Ea îți cunoaște slăbiciunea./Ne atacă rând, pe rând, pe toți…/Ne tulbură și viața și cultura”. Sunt concluziile de început ale creației poetice, o firavă luciditate, pentru că urcarea pe amețitoarele piscuri ale visării, precum și coborârea în prăpăstiile iluziilor pierdute, sunt doar începuturile unei evoluții… Și totuși finalul poemului „Iubirea” este grăitor pentru spiritul de autodidact al poetei din Sebeș: „Te cânt frumos, pe-o coală de hârtie,/În cale îți aștern miresme, iasomie,/La braț cu tine să pășesc, aș vrea…/Învață-mă să te păstrez,iubirea mea!”