Pentru că altfel nu am cum să mă exprim. Şi mă simţeam aşa de bine zilele acestea, când scufundat în lumea frumoasă a poeziei, când alergând imaginar pe gazoanele Mondialului din Qatar. Şi ţac- pac văd că România iar primeşte un bobârnac în freza-i deja mult ridată de la o demonstrată târfă a istoriei, amu mare doamnă la Curtea Europei. Şi am stăruit oleacă dacă să-mi scriu, sau nu, năduful de simplu cetăţean. Mai ales că reacţiile pur româneşti, luate la nervi şi harţă, se înmulţeau: ba că Universitatea Craiova nu mai vrea să colaboreze cu băncile austriece din România, ba că nu ştiu câţi turişti şi-au băgat, pentru vacanţa de iarnă, picioarele în pârtiile austriece şi au plecat pe cele italiene, ba că geamurile de la vreo două sedii de bancă austriacă au fost mărunţite, ba că Schengenul nu-i de nasul nostru, potrivit mai marilor austrieci şi olandezi. Chestiunea este oarecum delicată, ca toată politica lumii, dar oleacă de calm şi discernământ tot trebe. Ce mama măsii, nu ne putem arunca în ură ca… şchiopu-n cârje! Şi când am cugetat mai adânc m-au străfulgerat versurile păunesciene din „Capul de la Torda”:
„Nu mai acuzați străinii că ne taie domnitorii,
Că intimidează țara cu guverne provizorii,
Eu atât aș vrea să aflu, arătându-ne obrazul:
Totuși, unde au fost românii, când a fost tăiat Viteazul?
…………………………………………………………………
Capul lui Mihai Viteazul ne-a lăsat numai cu trupul,
Nu contează că străinii nu aveau nici pic de scrupul,
Eu, de-o singură-ntrebare, mă scârbesc și mă mai mânii:
Totuși, unde-au fost românii? Totuși, unde sunt românii?
Şi uite aşa, între înger şi drac, mi-am adus aminte că acu, în decembrie, se împlinesc 33 de ani de la lovitura de stat din decembrie 1989. Că “revoluţie” nu pot s-o numesc oricât m-aş strădui! Înspre ce am progresat în acest timp? Răspunsul aparţine fiecăruia dintre noi, mai mult sau mai puţin explicit. Conducătorii României post decembrişti? O glumă proastă de fiecare dată. Când tovarăşul Ion Iliescu a transmis Europei în 1990 că “porţile României sunt deschise oricui” a fost aclamat. Puţini, foarte puţini, spre deloc, au rumegat adevăratul sens al spuselor tovarăşului. Ei bine, dragi mei cititori, fix atunci a început vânzarea României, bucată cu bucată! Preş, ţol la intrare, covoraş de şters picioarele cam asta suntem de când ne-au băgat în UE. Cu tot arsenalul manipulării, persuasiunii şi alte forme de prostire a maselor.
Cine ne freacă ridichea acum? Austria, o târfă a istoriei care ne-a subjugat Ardealul de pe la final de secol 17, cu ungurii la braţ, iar în 1938 s-a predat Germaniei naziste fără să tragă nici un glonţ, prin celebrul şi ruşinos Anchluss. Partener de umilit România? Olanda, mai nou Ţările de Jos. Bine, bine că în spatele acestor mizerabili sunt alţii şi mai mizerabili… Dar să nu laşi în Schengen o ţărişoară care oricum îşi va rupe singură gâtul într-un viitor foarte apropiat, mi se pare mârlăneală de cea mai joasă speţă. N-aţi terminat de furat pădurile Mioriţei cu prietenii voştri unguri? Şi cică a dispărut Imperiul austro ungar… Iar voi olandezilor, Ţările de jos sau cum naiba vă numiţi, chiar sunteţi atât de cinici încât vreţi să vă cedăm bătrânul nostru Tomis? Şi iar cuget, calm şi obiectiv, şi mă întorc către conducătorii ţărişoarei mele. Şi întreb, tremurând: “Tuvă”, se scrie legat sau despărţit?…