În arome de toamnă fără sfârșit
Și pline de mult iluzoriu,
Noianuri de frunze cu glasul foșnit
Pornesc spre adânc purgatoriu.
E drumul firesc, cu iz anual,
Ofranda naturii înverzite.
Un alt sacrificiu, firesc și banal,
Pe-altare prin ani rătăcite.
Și noi le privim pe toate cum trec,
Prin viața ciudat de latentă
Și tot încropim, un fel de refec,
Cu ochi de privire atentă.
Ai tăi sunt superbi, aproape celești
Și plini de iubirea-ți întreagă.
Ador să îi sorb și să îi privesc
Și cât îmi poți fi azi de dragă!
Dar, vai, dintr-o dată, prin vântul fugar
Ce frunze își duce spre moarte
Angelicii ochi deodată dispar
Purtați de vârtej, departe, departe.
Și nu-mi mai rămâne decât un foșnet
Sub tălpile-mi tot mai străine
Ce calcă și cheamă cu glasul încet
Lumina pierdută din tine.
9 noiembrie 2023