Exact în urmă cu un an scriam ,,Topit în misterul focului tău,, , un poem izvorât din… imaginația trăirilor poetice. Iată că, după un an, printre amintirile reînviate de facebook am redescoperit această poezie ce se va regăsi într-un viitor volum. Dar, marea surpriză a fost faptul că printre comentariile postate am găsit unul de o valoare enormă. Și aparține doamnei Rodica Bărbat – profesor universitar doctor în filologie, fost cadru la Universitatea de Vest din Timișoara, care mi-a acordat onoarea deosebită scriind un comentariu.
Topit în misterul focului tău
La ceasul unei veri caniculare,
Când soarele striveşte de pe cer
Şi flori şi oameni, clipe arzătoare
Îmi cad pe umeri, ca banal mister.
Nu-i mare îndeajuns ca să îmi stingă
Arsura soarelui intrat în piept,
Nici dor fierbinte ca să mai ajungă
La tine doamnă şi te tot aştept.
Cumplită, nesfârşită depărtare
S-a aşezat năprasnic între noi
Distanţa-i crudă şi mă doare
Ca glonţul rătăcit într-un război.
Prin razele ce ard fără încetare
Mai scrii câte-un poem, un dulce vers,
Despre amorul ce nu moare
Şi umblă rătăcit prin univers.
Deşert îmi pare lumea fără tine,
Sahară nemiloasă, vedenii mi te cer.
Orbecăiesc cu soarele prin mine
Şi-ncerc să desluşesc…banalul tău mister.
Am obosit de-atâta aşteptare,
A clipei regăsirii dintre noi,
E tot mai cald, speranţa de răcoare
S-a risipit, prin nevăzute ploi.
21 iulie 2023 – Botoşani
Bărbat Rodica – Profesor universitar doctor în filologie:
Este un text poetic emoționant. În cuprinsul lui se află un palpit viu al unei trăiri afective, ce se transferă, aproape hipnotic, în corpul cuvintelor. Între acestea rolul de vioară întâi îl au adjectivele cu funcția poetică de epitete. Ele însoțesc substantive nelipsite din limbajul poetic, în general, pentru puterea lor sugestivă, pentru încărcătura lor simbolică sau muzicală. Iată câteva exemple: dor fierbinte, dulce vers, distanță crudă, misterul focului (din titlul poemului), nevăzute ploi, Sahara nemiloasă, banalul mister etc. Construcția poemului se realizează, parcă, într-o ramă care unește cu un întreg emoțional: amintiri, nostalgii, speranțe, tristeți, dar și surâsul neașteptat al unei melancolii difuze care se retrage treptat din întreg mai ales dacă-l raportăm la ultima strofă. În versurile: ,,Orbecăiesc cu soarele prin mine/ Și-ncerc să deslușesc… banalul tău mister”, epitetul ,,banalul tău mister” este pentru mine oarecum echivoc. De ce nu: eternul tău mister, sublimul tău mister sau unicul tău mister? Îmi dau seama, acum, când scriu aceste rânduri că de multă vreme detaliul a devenit important pentru mine, mai cu seamă, pe pânza pictorilor dar și în poezie. Așa că vă rog să considerați observația mea o simplă sugestie și nimic altceva. În poemul dumneavoastră există un flux al gândirii și imaginarului poetic care se prelungește și în inima cititorilor mai ales a celor care au trăit experiențe în propria lor viață și care le trezesc, în lectură, emoții adevărate. Cred că aici trebuie să admitem că se află una din componentele esențiale ale unei poezii adică magia poeziei precum în muzică este magia sunetului. La început remarcam că poemul dumneavoastră emoționează. Da, este un poem emoționant!