Sunt peste tot, acolo unde ești,
Mereu rânjind cu ochii puși pe sfadă
Lătrăii societății omenești
Ce stau necontenit în haită, la grămadă.
Au chip de om, nu-i poți deosebi,
Schimonosită le e mereu fața
Ei latră sumbru chiar din zori de zi
Și zilnic ne perturbă dimineața.
Nu au un scop în viață, nu au rost,
Doar răutate ce în trup le fierbe
Afurisiți și fără adăpost
Ei schiaună și mârâie-n tenebre.
Parcă se trag din vechi cameleoni
Sau din șacali cu sânge de hiene
Nu vor decât mereu ca să te temi
Să fii scârbit de timpuri și de vreme.
În jurul lor dansează doar teroarea
Lătratul lor ne biciuiește soarta
Târziu, pe când se lasă înserarea,
Sperăm să-i risipească-n iaduri, moartea!