,,De ce pana mea rămâne în cerneală mă întrebi,
De ce ritmul nu m-abate cu ispita de la trebi…,,
Se întreba adânc Poetul în aromă de scrisoare
Când probleme ale vieții erau mari și arzătoare.
Într-o formă literară, poetică, cu tot firescu
Încerca să ne trezească simplu, domnul Eminescu.
Așezându-ne în față într-o formă îndrăzneață
Esențe ale trăirii, scrise absolut, pe față.
El rămas, cum spus-au unii, ca ,,românul absolut,,
El vorbind de viitor dintr-un tulburat trecut.
Prinț supus al suferinței, prea îndurător cu toți
Încercând să deslușească caracter de idioți.
Semeni mârșavi fără minte, răutăți fără măsură
Impostori ce-și duceau traiul trâmbițând mereu din gură.
Ei au fost strămoșii noștri din urmă cu două veacuri
De unde ne tragem noi, aceeași, fără de leacuri.
Aceleași apucături și cuvinte spuse în vânt
Idealuri, năzuințe?, aș, doar drum către mormânt.