Din nordul meu moldav, din zbucium de poet,
Din vara ce a închis și cea din urmă ușă
Aș vrea să vin spre tine și tandru și încet
Să-ți mângâi chipul tău, sclipire de păpușă.
Prin toamna aurie care din nou valsează
Vreau să te prind în brațe, în dulce încleștare,
Să îți străbat seninul din strălucita-ți rază
Pe mal de vechi Danubiu să-ți fur o sărutare.
Dorință înfierbântată tot trupul îmi străbate,
Chemare nebunească mă prinde și mă-ndeamnă,
Ceva nedeslușit, parcă ivit din ape.
Mă trage înspre tine, gingașă scumpă doamnă.
Cu Dunărea cea mare, sclipind albastru-n noapte
Printre lumini din port, ce dulce feerie!
Îți simt îmbrățișarea, ți-aud dulcile-ți șoapte
Curgând suav prin mine, femeie, ești poezie!