În calendarul zilelor cuminți,
Ce filele-și continuă foșnirea,
După a verii zile prea fierbinți
O nouă toamnă și-a semnat menirea.
Același ruginiu reconsacrat,
Prin ochii noștri curge desfătarea
Privind autumnal și temperat,
Cum roșii sunt și zorii și-nserarea.
Ciudat dar și firesc cumplit calvar
De vârste ce mereu înaintează
Și ani mai mulți presează-n calendar
Iubiri ce pâlpâie… când luminează.
Și ochii par din ce în ce mai triști
Nu mai au forța de odinioară
S-admire toamna marilor artiști
Venită totdeauna după vară.
În rest…, frunzele tot cad
Și tulbură și inima și gândul
Și sufletele triste de nomad
Se-apleacă des, tot sărutând pământul.