Curge timpul leneș, curge fără grabă
Peste existența noastră parcă monotonă
Pașii tot mai mici seamnă zăbavă
În viteza care e tot mai molcomă.
Secunde și ore par să ne grăbească
Spre direcții surde, fără de vreo țintă,
Ce stupidă pare gloata omenească
Când e fericită dacă e mințită.
Am pierdut de tot chiar și fericirea,
Înșelați treptat de iluzii chioare,
Nu mai știm ce suntem, ce este iubirea,
Doar plutim sinistru, scame călătoare.
Ne purtăm sălbatec, crudă nepăsare,
Mofturi și orgolii sunt necontrolate
Și ne înspăimântă și ades ne doare
Strania purtare, parcă, de primate.
Hohotim cuvinte fără înțelesuri,
Semne disperate rătăcesc aiurea
Am pierdut din noi noblețea din sensuri
Zilnic ne orbește mânia și ura.
Pierduți printre gesturi, printre minți bolnave,
Imităm non stop mizerii din greu
Nu mai știm măcar să strigăm un ,,ave,,
Poate ne aude, poate Dumnezeu?…