E vreme rece, cu ploi, cu vise care pier
Prin jocuri de uitare și lumină,
Incertitudini ascunse într-un prier
Fără intenții, fără de vreo vină.
Pe scena veche din teatrul personal
Sunt singurul ce își ridică des cortina
E-atât de simplu, tandru și banal
Și când cobor perdeaua, bat-o vina.
Ca un semnal pentru un nou sfârșit
Ascuns în umbră doar provoc mișcare
A unei draperii vrăjită, ca un mit,
Ce sala o pornește cu vibrare.
Pe scena-nchiriată permanent
De la trecute muze visătoare
Se joacă după gusturi…și alert și lent
Ca-n viața noastră, pururi trecătoare.
Nici nu am nume, doar discret, ba chiar rebel,
Ascuns mereu prin falduri de cortină,
Un rege fără tron și fără de castel
În așteptarea altei drame scoasă în lumină.