Se sting simboluri, mituri, caractere
Păstrând misterul lumii și firescu
Aseară a plecat tăcut spre stele
În mare suferință și Lucescu.
Argintul viu al unei generații
Emblema câinilor cei răi din Groapă
Cârlionțatul ce a strâns ovații
Cu el povestea stă ca să înceapă.
Simbol al eleganței în fapt de seară
Mereu semeț, un jucător ferice
Și-a lăsat urma pe Guadalajara
Pe toți i-a sprijinit să se ridice.
A fost mereu neobosit cu zor
Pe iarba verde și-a sădit tot chinul
De la îndepărtatul Șahtior
La noi acasă a-nălțat Corvinul.
Când fotbalul român era prea trist
Și Europa crud ne cam uitase
,,Nea Mircea,, ne-a mai dăruit un vis
La Euro Paris ne înălțase.
Și în Giulești s-a așternut tăcerea
E plânsă și e neagră azi gradena
Și lacrimi curg, e nesfârșită jalea
Din Istanbul la…Brescia romena.
Și liniștea a tresărit deodată
E ora steagului căzut în bernă
Se cântă imnuri, inima să bată
Îți mulțumim Lucescu, dragoste eternă!