Întemeietorul Muzeului Satului din Bucureşti are bust într-un sat basarabean

La răsăritul unei superbe clipe de primăvară, 6 mai 2026, ziua în care am luat din nou drumul Basarabiei române, ziua în care s-au împlinit 36 de ani de la primul Pod de Flori care a acoperit cu flori tragicul râu pe o lungime de 700 de kilometri, aveam să particip la o altă frântură de istorie pur românească. Când România era mare şi dodoloaţă! La invitaţia marelui patriot roman al Basarabiei, Vasile Şoimaru, economist, conferenţiar universitar, publicist, talentat fotograf şi fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, am plecat spre localitatea Cornova din Raionul Ungheni însoţit de Ştefan Dodiţă, preşedintele fundaţiei ,,Nicoară,, Botoşani şi Constantin Adam, scriitor şi fost regizor artistic la Teatrul botoşănean ,,Mihai Eminescu,,. Mica delegaţie botoşăneană avea să fie martoră la un eveniment remarcabil la care ,,vinovatul de serviciu,, a fost Vasile Şoimaru, un român desăvârşit care a scris pagini glorioase despre năpasta românească de la Cotul Donului.

Un sobor impresionant de preoţi, având în frunte pe IPS Petru, mitropolitul Mitropoliei Basarabiei, a oficiat o slujbă de pomenire şi sfinţire al bustului lui Dimitrie Gusti, renumit sociolog, etnolog, istoric şi filozof român care în 1931, la sugestia lui Nicolae Iorga, a ajuns cu o echipă de cercetători în satul basarabean Cornova aflat la vremea respectivă în fostul judeţ Orhei şi…în România Mare. În onoarea muncii depuse de Dimitrie Gusti, nimeni altul decât întemeietorul Muzeului Satului din Bucureşti, cornoveanul Vasile Şoimaru a găsit de cuviinţă ca Gusti să aibă un bust în localitatea pe care a scos-o din anonimat şi i-a oferit monografii memorabile. Peste 200 de localnici au onorat evenimentul la care au fost prezenţi şi numeroşi ziarişti de la Chişinău.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.