Rătăcire…
Deodată, privesc absent la scoica uitată pe un raft de bibliotecă.
Şi, vai, brusc amintirile curg.
Tremurând, apropii fosta casă de moluscă de urechea stângă, încet, încet.
Şi încep să simt vuietul mării,
Tot mai multe valuri se sparg, se tot sparg
şi aduc muzica spre nisipul auriu,
spălat în neştire de apa sărată a mării.
Şi scoica vuieşte, vuieşte…
Şi valurile vin, tot vin
dar nu ating urmele potcoavelor de cai ce au fost cândva.
Doar libertatea cailor a rămas neatinsă,
iar norocul de potcoave s-a pierdut în negura vremurilor demult apuse.
Doar scoica uitată pe un raft de bibliotecă
sapă adânc în nisipul amintirilor…
(3 august 2022)