Încercări, încercări de iarnă…

Ultimul dans…

Ciudate vremuri astăzi mai trăim,

Nimic nu pare să ne mai tresară.

Mereu, spre nicăieri, ne tot grăbim

Și evadăm din timpi de-odinioară.

Din vreme-n vreme cinic obosim,

Încetinind fără de voie pașii.

Și eu și tu mereu ne întrebăm

,,Cât mai avem?,, și-i întrebăm pe alții.

Și-alunecăm, tot mai grăbiți, spre ce?

Sub nevăzuta timpului povară.

Și ne e dor și-am vrea să retrăim

Fior de dor, așa ca prima oară.

Împleticiți, ca într-un ultim dans

Ne mai întindem obosiți o mână.

E seară, e târziu, un ultim pas

Iar alții nu mai sunt, n-o să mai vină…

17 ianuarie 2023 – Botoșani

O lacrimă de iarnă

La început ți-am dăruit cuvinte,

Pe care le iubesc, nespus de mult,

Fără să știu ce-ți stăruia în minte,

Erai doar întrebare, doar tumult.

Și-ai înghețat…, ca un izvor în iarnă

Ce gheața îl acoperă regal.

Și-am așteptat să te topești iubito,

Ca să te simt din nou, profund real.

N-a mai venit dezghețul tău din suflet,

Imens castel de gheață ți-ai zidit.

Și am rămas sub gerurile iernii,

Sub nepăsarea ta, ce m-a strivit.

Privesc pierdut măreț castel de sânge

Nălțat din duritatea ta, femeie!

Din ochi o lacrimă mi se prelinge

Să-ți năruie templul, Odisee!

16 ianuarie 2023 – Botoșani

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.