Cetățeanul Gabriel

Știi tu oare cât mi-e dor de tine În vara asta pură arzătoare? Nu îmi doresc decât să-ți fie bine Să fii mereu, mereu surâzătoare. Prin tainele fără sfârșit de viață Să strălucești, să-ți împlinești menirea, Să fii femeie soare-n dimineață În timp năvalnic fie-ți strălucirea. Cât despre mine, pot Continuă lectura

Nici azi nu știu să mă exprim prea bine Când gânduri peste gânduri mă strivesc În vara când îmi e atât de dor de tine Și simt, și-ți spun: femeie, te iubesc! Tot cânt iubirea ca o simfonie Pe strune de vioară clandestină Note suave dintr-o melodie Compun mereu dintr-o Continuă lectura

Pierdut în dansul galopului de cal, Ce mă aleargă sprinten, nebunește, Gonesc spre… zori de-amurg sentimental Ce desfătare, file de poveste! Privesc uimit din goană și tresar La orișice zvâcnire cabalină A negrului și mândru armăsar Ce-mi zboară gând și fruntea mea senină. Mă las purtat de libertatea lui, De Continuă lectura

În goana sălbatică, de neoprit, Când timpul își cerne uitarea, Mă pierd adesea în guri de sfârșit Și tot mai slabă-i chemarea. Fantasme ciudate mi-apar dansatoare, Iar mintea valsează haotic, Din umbră memorie tremurătoare Pândește ascunsă, hipnotic. În joc de contururi, adânc nepătruns, Memoria parcă sfidează Un creier speriat, tot Continuă lectura

Ce vară, ce vulcan ne-a împroșcat în față, Arsura unei lave ne-a asuprit destinul Căldura nemiloasă din fiecare dimineață Ne-a tulburat cumplit și ochii și seninul. Plăpânzi, chiar și netrebnici, ne înfruntăm azi soarta Căldurii planetare făcută să ne doară Nu am știut la timp să întredeschidem poarta, Să drămuim Continuă lectura

E trist și-i jale multă în Moldova Căci muzica și-a mai pierdut un ton Spre cer s-a înălțat maestrul Doga Cu Fiara tandră și cu Gramofon. El ce părea că n-are moarte Și că în veci doar valsuri va cânta Azi s-a topit spre zările deșarte Doar muzica răsună-n urma Continuă lectura

Copil, copilărie, inocență În lumea asta tristă și pustie Lipsită de candoare și decență Maturi perverși, cumplită grozăvie! Ca niște lupi pândind mereu la stână Ei ce au fost, ciudat, cândva copii De nerecunoscut și plini de vină Tot mușcă carne dulce din cei vii. Și sfârtecă cu poftă și Continuă lectura

De două milenii…dar nici nu contează Când timpul e doar… relativ ce vibrează Lumina străluce după o ușă Când noi ne aflăm pe jar și cenușă. Abstract ne e totul, dinspre lumină Speranța așteaptă cineva ce-o să vină Și multele sensuri ne înconvoaie Pe umeri tot cad rafale de ploaie Continuă lectura

Printre rânduri nesfârșite de ploaie, care se preling pe geamurile apartamentului, într-o duminică de 25 mai a anului în curs, citesc rânduri, rânduri de comentarii ale mai marilor literaturii române. Și descopăr noi sensuri, noi definiții ale splendorii scrisului. Și nu mă mai satur. Pentru puțin timp am lăsat deoparte Continuă lectura

Azi, ca și ieri, probabil ca și mâine, continui să exprim stropi de speranță în versuri, în strofe legate de poezie. Purtând temeri, incertitudini, emoții nesfârșite trăiri lipite de suflet. Ca mine și alții propagă nesfârșit ficțiunea, visele nesfârșite, dorurile ce par a se regăsi doar în poezie. Pentru că Continuă lectura