Printre rânduri nesfârșite de ploaie, care se preling pe geamurile apartamentului, într-o duminică de 25 mai a anului în curs, citesc rânduri, rânduri de comentarii ale mai marilor literaturii române. Și descopăr noi sensuri, noi definiții ale splendorii scrisului. Și nu mă mai satur. Pentru puțin timp am lăsat deoparte ,,Generația ’60, Nichita Stănescu – Marin Sorescu – Ioan Alexandru,, , respectiv teza de doctorat a inconfundabilului Adrian Păunescu, și mă opresc brusc. Pentru că dansul ploii, prea multă și nefirească pentru data din calendar, mi-a răscolit memoria. Mi-am adus aminte frânturi de scrisori dintr-o altă… ,,teză de doctorat,,. Dintr-o carte excepțională primită cadou în această primăvară de la o prietenă de suflet, scriitoarea, poeta și profesoara Maria Donan de la Universitatea de Vest din Timișoara.
,,Uverturi la un concert astral – despre proza și lirica scriitoarei Maria Donan,, scrisă de fosta Dăscăliță a eroinei cărții, doamna Rodica Bărbat (foto), profesor universitar doctor în filologie. Iar la pagina 43, eroina mărturisește în cadrul unei scrisori către distinsa Dăscăliță: ,,Noi, oamenii, suntem niște <<oglinzi>>!Ne oglindim unul în celălalt. E vital să avem în fața noastră o oglindă clară și nedeformantă, ca, privindu-ne, să ne simțim noi înșine/însene, cei care suntem în profunzime. Doamna Profesor Rodica Bărbat poate fi oglinda fidelă a oricărei persoane care scrutează în adâncuri doar ceea ce înnobilează ființa umană. V-ați gândit vreodată care este chipulToamnei? Ei bine, cei cu o structură bacovian-schizoidă văd doar latura deprimantă a acesteia, iar cei solari asociază chipul cu bogăția, înțelepciunea și, negreșit, cu cromatica fără egal.
Așa o văd eu pe Dăscălița mea și mă simt <<acasă>> de câte ori îmi oglindesc spiritul în luciul limpede al acestei <<oglinzi>>. Comunicarea dintre noi? Scrisori <<în oglindă>>…,,
Și ploaia continuă să danseze primăvăratic, cu pași de toamnă anaheriană, definind… ,, o cromatică fără egal,,.
Iar pe facebook, doamna profesoară Maria Donan, adică NonaMaria Anahera-Nemea, mi-a răspuns:
Offff! Ce minunat eseu ți-a inspirat ploaia de mai, Bun Prieten de departe! Gânduri minunate pentru Dăscălița mea din facultate! Și o trimitere mai mult decât incitantă spre cartea Dumneaei: “Uverturi la un concert astral”! În curând va sosi la Botoșani și cartea cu autograf. Și, pentru că tot era vorba de câțiva titani ai literaturii române, îți trimit un dar:
“Ploaia a trecut. Clopotul ei pe deal
Îl mai aud în hohote piezişe.
Fă-mă, Doamne, copita unui cal
Ori nezvântat un steag pe-acoperişe;
Drum de pământ cu aripile-n fum,
Creangă cu prune roşii ruptă de furtună
Pe-o uliţă cu foarte mulţi copii,
Ori curcubeu strigând într-o fântână;
Punte tremurată peste-un râu
Venit din munţi pe ape-nvolburate,
Şi-atât de limpede c-ai vrea să-l treci
Cu ochii-nchişi şi mâinile la spate;
Culoarea răstignită în frunzele de plop,
Dorul aprins în zarea-aceea udă…
Ploaia a trecut. Clopotul ei, în deal,
Pe limbi de-argint uşoare mai asudă.” (Ioan Alexandru)