Într-un tablou de iarnă uitat pe un perete,
Peste zăpezi murdare tristeţile se scurg
Şi-acoperă poeţii cu infinit regrete
Şi versuri nerostite se duc înspre amurg.
Uitate-ntr-un caiet ce pare ros de molii
Poeziile sunt triste şi nu par să tresară,
Iar foi-ngălbenite ascunse între folii
Oftează îndelung în fiecare seară.
O, voi poeţi ai vieţii care plutiţi pe nori
Ce vă îndeamnă tandru şi dulce la visare
Pe unde umblă acuma ai voştri cititori,
Care în vremi apuse sorbeau cu încântare?
Cumplită dramă pare acum că vă străbate
Şi demoni nevăzuţi în suflet se strecoară
Poeziile frumoase nu se mai vor citite
Şi versurile voastre nu îi mai înfioară.
Şi praful se îngroaşă pe cărţile uitate,
Pe rafturi neumblate din şcoli şi librării
Şi versuri vă suspină în vremurile date
Pe care le trăim, trişti, fără de poezii.
15 februarie 2024